*EU ŞTIU O ADRESĂ*
“Există secrete şi secrete. Unele din ele sunt pentru a fi spuse, altele nu. Unele secrete sunt atât de secrete încât nici mie însumi nu mi le pot spune. Nu pot, pentru că e secret, or un secret de aia-i secret că nu se spune. Te-ai prins?”
Se zice că anume aceste cuvinte răsunau în capul lui Silvio, sâmbăta seara. Nimeni însă nu le-a auzit. Niciun reporter-ochi-de-vultur nu l-a observat spunând asta.
Eu scriu aici ca să te conving de ceva. Eu vreau să te deschid, eu vreau să intru adânc în tine, pentru 5, 6 minute, astăzi, mâine, poimâine. Eu te vreau căutând, gândind. Eu te vreau pierzând prea mult timp cu tine însuţi.
În fine, îţi cer ceva foarte simplu. Vreau să te faci văzut, chiar dacă eu am ochii închişi şi vreau să te faci simţit, chiar dacă nu eşti prin preajmă.
Pentru asta, ai nevoie de următoarele:
- O carte poştală;
- Timbru poştal;
- Imaginaţie de preşcolar.
Acestea trei le combini foarte frumos într-un mesaj secret pe care îl vor afla doar tu şi restul lumii. Unde? Cum? Eu ştiu o adresă. Bd. Stefan cel Mare şi Sfânt 134, Chişinău, MD 2012, Căsuţa Poştală 182.

Trackbacks