*ASTA NU-I ZĂPADĂ*

Următorul articol este în culori. Vă rog mult să-l savuraţi cu ambii ochi.

Iarna se pleacă la munte. Se pleacă în România şi se face asta încă de prin toamnă.

 

Întru evitarea unui şoc cultural (limbă, mentalitate ş.a.) trebuie neapărat să trecem prin Vaslui – judeţul de tranziţie între Republica Moldova şi eventualele aşezări secuieşti şi săseşti.

În 7-8 ore de rătăcito-înţeles unde suntem, se ajunge în Judeţul Covasna, la Balvanyos.

 

Se stă o noapte la Balvanyos, se vede câte ceva şi se pleacă. La Braşov, provocările şi cotele sunt mult mai mari.

 

Se cazează, la Braşov, bine merci. În centrul istoric ne oprim la da Vinci sau la Casa Albert.

 

Micul dejun se ia la Festival ’39.  Se bea o cafea bună şi se alege nr.2 din meniu – omletă cu şuncă şi castraveţi muraţi, un croissant şi un platou cu legume, telemea şi caşcaval. Dupa aia se beleşte la lămpi şi se fac poze.

 

După aia se pleacă şi se beleşte la alte decoraţiuni.

 

În Braşov se plimbă suficient de mult timp cu aparatul în mână şi se fac tot felul de poze cu zorzoane şi efecte speciale, de parcă şi aşa, fără zorzoane şi efecte speciale, frumuseţea acestui oraş nu poate fi transmisă.

 

Pozele se fac la diverse străzi.

 

Pozele se fac la diverse case.

 

Pozele se fac la diverse.

 

Pozele se fac.

 

Pozele.

 

Când vine seara, se merge la un loc italienesc adorabil şi nemaivăzut (în Chişinău, cel puţin). Se comandă multe şi nevrute şi se uimeşte că porţiile sunt mari şi nemaivăzute (în Chişinău, cel puţin).

 

Şi la final,  se merge prin România şi se ascultă la radio Jon Bon Jovi – Iţ mai laif. Toţi cântă şi se veselesc. La un moment dat se întrerupe piesa şi se anunţă: Radio România Cultural, este ora treisprezece.

Ăl-ou-ăl, dragii mei, ăl-ou-ăl! E timpul să venim acasă.

Advertisement