POE


Ciudată chestie. Atunci când petrec o noapte fără somn, citind purşisimplu sau învăţând înainte de examene, şi ating o stare de epuizare suficienta pentru a-mi provoca tot felul de senzaţii şi gânduri stranii şi apoi, aprinzându-mi o ţigară la balcon, văd blocurile stinse, cu unele sclipiri de insomnie pe alocuri, mă cuprinde un fel de frică de… de mine. În casă toţi dorm, iar gândul la minţile lor pierdute în labirinturile sumbre ale inconştientului, copleşite de emoţii proaspete, uitate sau refulate, ma face să imi imaginez moartea şi aceea că sunt într-o casă cu două semicadavre. Apoi conştientizez că un întreg bloc, oraş, ţară este în aceeaşi stare inconştientă, privindu-şi visele plăcute, îngrozotoare sau perverse. Şi atunci, în această lume de semicorpses, inteleg ca de fapt eu sunt naluca ce rătăceşte prin lumea lor normală. Că doar eu prezint un pericol – pentru somnul lor şi pentru nesomnul meu. Doar eu imi pot face vreun rau mine si doar eu vreau să le fac un rău lor. Tăcerea (atenţie epitet) este apăsătoare, iar zgomotul pe care îl produc tot eu, mă infiorează. …iar dacă mă apropii de patul ei, pe întuneric şi ea se trezeşte brusc şi mă priveşte speriată, atunci nu mai am nici o îndoială…sânt strigoi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s