dodj viper


eu vreu sa cresc mare sa am casa care sa aiba garaj in care copkilu meu sa-si cheme drujii sa cante la ghitara, bas ghitara, tobe si orice le-ar mai trece prin cap. atunci cand ei acolo n’a sa se destrabaleze, in garajul meu o sa fie un dodj viper rosu. care eu am sa-l scot numai atunci cand da primavara. eu vreau ca la mine in oras sa vina viitorii presedinti si deputati, ca ei sa discute pe teme despre care mie imi pasa; eu vreu sa pot sa le dau intrebari si ei sa ma minta frumos spunandu-mi ca numai ei pot si chiar o sa si rezolve problemele mele; eu vreau ca atunci seara cand eu am sa merg cu dodju meu pe drumuri, drumurile sa fie luminate si in mijlocu lor, sau pe margini, sa fie ”cat’s eye”. eu vreu sa ma duc sambetele la scoala lu fiu’meu, unde el o sa joace fotbal, hochei sau orice altceva ia trece prin minte; eu vreu sa’mi vad fata intr’o piesa de teatru, vreu sa o vad cantand la pian sau vioara; sau vreu sa’si iasa din minti, sa faca showuri de fashion cu pungi de plastic, gandoane si kiroane batute in scanduri; eu vreu sa ascult discuri de jazz, da discuri de alea din velvet; eu vreu sa pot face jogging undeva frumos, si mai vreau ca din cand in cand, nu necesar des, da macar din cand in cand, la mine in oras sa vina cineva interesant la care eu sa ma duc toli la concert, toli la vre’un speech; eu vreu ca copiii mei sa’si iubeasca tara nu de acea ca simt un atasament cu dansa, cu oamenii de acolo sau ca ‘asa trebuie’ si ‘asa simt’, dar pentru ca tara ceea le da ceva; le da conditii, oportunitati, educatie, healthcare, dezbateri; pentru ca e o tara normala si pentru ca e normal sa iubesti o tara normala; da, eu vreau ca copiii mei sa aiba o viata normala, plictisitoare, ordinara si nu sarita de pe fix ca a mea, in care e ok sa pleci de’acasa atunci cand ai 17 ani si sa fie ok ca sa nu vrei sa te mai intorci; eu nu vreau sa’mi vad copiii doar in vacante, de 2-3 ori pe an, si atunci nu acasa dar undeva la schi, la munte sau in pizda masii alta parte; eu vreau ca ei sa vina la mine si sa zambim cand ei se uita la rabla mea de dodj viper si imi canta cantece vechi de rock’n’roll care le repetau cu’alde rebeata in garaj amu nu demult. da, eu prefer ca copiii mei sa dezbata teme despre banksy, kim jong il sau taxation decat despre grafia latina, rusi porci sau homosexuali (la care ei sa izbucneasca in ras);

eu cred ca nonsalanta la care am ajuns noi ca acceptam cacatul in care traim, ca consideram ca asta e ok, ca nu ne mai revoltam, ca zambim si punem likeuri la cat de degradanti pot sa fie politicienii care noi ii alegem, ca ne multumim cu ‘cel mai mic rau’, ca consideram ca e ok ca sa o futi din tara cat mai rapid si cat mai departe, ca gasim scuze pentru 42%, 38% sau 34% de voturi, ca promovam artisti ca turcu din pur plictis, ca asteptam intodeuna alegerile viitoare, ca nu avem presedinte, ca suntem ce suntem – toata asta e trist. e foarte trist.

si atunci eu vreu dodj viper si alta cetatanie. macar pentru copiii mei.

34 thoughts on “dodj viper

    • editorcassh ca-ntotdeauna la intaltime. se concentreaza pe conceptul cheie: materialismul negandit simbolizat printr-o masina :)

  1. editorcassh, dac tu vrei iar sa ma atentionezi ca imaginea mea nu e de dodj viper, dar de vre’un 1969 sau ’70s challenger, ap respect pentru consistenta : ) putei sa mai adaugi, iarasi, ‘sa bag un font mai mare’ : ) pupici frate

  2. da tu ce esti gata sa faci pentru a-ti realiza visul, prietene? sa scrii esee? sa o faci pe desteptul? de unde v-ati luat voi asa ganduri in cap, ca toti vi-s datori, ca societatea trebuie numaidecat sa va dea nustiuce. astia din vest au obtinut ce au prin munca asidua, prin sindicate, prin colonialism. clar ca nu prin pizdioj.

  3. ei hai. asa amuzant cum tu crezi ca toata lumea in alte tari umbla la scoli cu hochei cu tuition fees de 20 000 de pounds pe an.

    you are deluded draga. in anglia sunt oameni care vand big issue pe strazi si smart kids who have to go to state schools and never fulfill their potential, academically and otherwise. there are people working their asses off never enjoying the bourgeois benefits of an oxbridge education or the leisure to enjoy all the pleasures you mention.

    mi-i rusine de cat de egocentric esti si cat de tare nu realizezi ca tara nu e un concept separat de oamenii din ea, care-s unicii care mai pot schimba ceva.

    maybe you should just get married, get the bloody citizenship and spare us all the vain evangelism.

  4. mie mi-i rusine ca tu nu realizezi ca visele si dorintele fiecaruia pornesc de la ‘starea’ si ‘situatia’ lui; eu nu vreau si nici nu pot sa ma asociez cu a big issue vendor; cu toate ca eu sunt sigur ca el tot are visurile mele :) and thanks for reminding me about poverty and economic inequality – eu clar ca is deluded si nu stiu de asta :)

    problema cu voi patsani (barbie si alcibleadi :)) ii ca târâiți in sange idea asta de copil moldovean rebel care viseaza ca o sa ridice tara din cacat; ca sunteti idealisti si credeti ca sindicatele :) si munca asidua ii ceea ce ne lipseste noua amuianu; dar mai presus de toate, problema mea cu voi, e ca voi nu intelegeti de ce eu nu cred tot asa ca si voi. eu nu vreau. eu nu vreau sa-ni fut viata incercand sa fac ceva ce nu o sa-mi iasa; si nu vreau ca la sfarsit sa’mi insuflu idea ca ‘eu am facut cat am putut. amu e randul vostru copkii’; fiecare generatie de parinti le tot zice copiilor lor: ”asta e generatia voastra care o sa faca schimbarea”; da eu nu vreu; eu vreu ca copkiii mei sa nu trebuiasca sa creasca cu idea de ‘tranzitie’, de ‘alegeri fraudate’; eu vreau ca ei sa se dezvolte intr-un cadru deja format si fara myzgaiob;

    iar visele mele, alcibleadi, is usor de indeplinit daca consideram textul de mai sus; tot ce trebuie sa fac e sa stau unde sunt; si gata. problema e ca si eu am boala asta a voastra inca in sange;

    iar tara, barbie draga, asa un concept la mine o zvyknit in ultimul timp: tara e acolo unde ti-s oamenii dragi. dac anin cu mana vreo 10-15 rude si vreo 10 prieteni, puteti sa’nkideti aeroportul acasa, ca eu nu mai vin. iar in timp rudele dispar, apar altele ‘a tale’, iar prietenii vad ca tot se permuta si ei de’acolo. respectiv.

    • Nu e vorba de datorie fata de tara, eu nu simt asa ceva. e vorba ca atunci când gandesti asa ca tine, adică exclusiv in termeni de “eu vreau ca copiii mei sa fie ‘fericiti'” (adică nişte idioti care nu au idee ca is extrem de norocosi sa nu se fi născut in alte 70% din lume, sau intr-o alta clasa sociala) sau “eu vreau sa am maşina” sau “tot ce contează îs oamenii dragi mie” eu pur si simplu incetez sa te respect ca om. Pentru ca dezvoltarea se întâmpla cand oamenii realizează ca tre sa depună eforturi colective, nu când ei trăiesc in existenţa lor confortabila de upper middle class sau upper class fără cel mai mic efort sa-i ajute pe cei mai dezavantajati.

      Si problema nu e ca tu vrei sa ramai unde esti, deloc. Nici ca vrei ca copiii tai sa creasca intr-un mediu propice dezvoltarii. Problema e ca visele tale-s doar despre tine, si ca tu vezi altruismul si compasiunea ca pe o boala. Problema ca cu asa atitudine esti mai putin om in orice tara.

      Nimeni nu-i idealist, tu esti nihilist. Deşi in general mi-i rusine sa atasez numele vreunui curent intelectual gandurilor astea de moron. Ar fi oximoronic.  

      Asa ca da, best of luck educating your kids in that spirit. I’m sure they’ll grow up into worthy twats.      

      • Si apropo daca tu nu poti si nu vrei sa intelegi situatia lui big issue vendor you really shouldn’t be defending human rights. Or be a lawyer.

      • eu am o problema cu violenta ta verbala; pe langa faptu ca ea diminueaza argumentul tau, e urat si nepoliticos sa vorbesti asa. cu oricine. cu mine. dar ok, sa trecem peste asta.

        eu nu cred in dezvoltare prin eforturi colective; pentru ca eu nu cred in socialism, comunism sau indemnarile lui andrei de ‘hai sa fim mai buni’. eu cred ca fiecare isi rupe bucata de paine pentru dansul si incearca sa ajunga cat mai sus. si atunci cand ajunge sus, intoarce capul si cu capitatul care il are (material sau politic), poate ‘ajuta’. dragu crede ca noua ne trebuie sindicate si holhozuri, in care tati taranii sa praseasca pamantul colectiv, iar statul sa le daie ceva inapoi pentru munca lor ‘asidua’. eu nu cred in asa ceva. eu cred in initiative proprie, in egoism si luare de riscuri.

        si pana cand nu te-am vazut nici pe tine sa iti dedici verile lucrand in orfelinate sau la azile de batrani; sau sa nu te duci la schiat, dar sa ii ajuti pe ‘cei mai dezavantajati ca tine’. oare nu ar fi asta ‘un mic efort de ajutare’? dar nunu, tu preferi sa citesti kant si derrida si fumand kalean cu suc de mango sa discuti despre incremental changes; viitorul tau in ong-ri e garantat;

        in general zaibali voi cu this ‘higher moral ground’, as if there is a ‘right’ thing to do or not; as if caring for your country is a moral prerequisite for your existence. problema nu e ca visele mele is despre mine, problema e ca voi ‘disconsederati ca oameni’ pe cei care nu vad compasiunea si altruismul ca o conditie ca sa fii om.

        tot asa de idiot cum necesar concluzionezi ca daca te’ai nascut in vest ap esti automat ‘idiot’;

        cat despre big issue vendor – eu nu ‘pot’ sa inteleg situatia lui pentur ca eu nu sunt a big issue vendor; eu pot sa’mi imaginez prin ce el trece si ce el ar vrea de la viata. cu toate ca majoritatea din dansii is toli alcasi, toli drogati. si eu nu ‘vreau’ sa o fac, pentru ca in postul respectiv eu vorbesc despre visurile mele.

        oare tu nu vezi ceva gresit in a ataca visurile oamenilor? a le zice ca ele sunt gresite? a le zice ca viziunile lor asupra unui sistem infect nu trebuie sa se limiteze la ‘hai sa rezolvam sistemu, cu orice sacrificii?’.

        dar cel mai tare doare ca using this sort of moral imperative and ‘i know it all; i know it right’, tu ajungi sa ma disconsideri ca om si sa ma numesti twat. i’d think twice about it, look in the mirror, look at where u are and then re-consider; dac nu, nu ma mai zaibi.

    • Problema e simpla. se da: un moldovan care o ajuns sa invete peste hotare pentru ca-i moldovan, pentru ca eseul lui despre cum el vrea sa dedice energie ca sa schimbe totul acasa a impresionat pe cineva in comisia de admitere. Moldovanul o ajuns in Vest si o putut sa beneficieze din plin de un sistem mai bun, care a ajuns sa fie astfel pentru ca au existat alti oameni care au asudat pentru asta (nu numaidecat din altruism, dar oricum). Acum moldovanul a uitat de ce i s-a oferit lui privilegiul sa beneficieze de acest sistem si crede ca asta nu mai e un privilegiu, ci un drept. Si, respectiv, ca sa-si scoata simtul de vina, se dedica cautatului de poze cu dodge viper, simbolul fericirii materiale, si pune una din ele sub un text prin care isi justifica alegerea, absolut normala, a unui loc calduts.

      Solutsia. In principiu, unicul neajuns al acestei situatii e ca tu, colega, ti-ai mintit comisia de admitere si pe oamenii care au decis sa aloce o parte din averea lor pentru educatia unor moldoveni care, sperau ei, s-or intoarce acasa. Te informez, insa, ca nu faci decat sa confirmi statistica. Asa ca, daca n-ai mustrari de constiinta, n-ai nici un motiv sa te lamentezi. Poate ca potentialul tau va putea fi realizat intr-un sistem deja format, deloc provincial ca cel de acasa; asta daca poti sa faci si altceva in afara de eseuri patriotice pentru comisii de admitere.

      • 1. n’am mustrari de constiinta; pentru ca stiu ca impactul meu actual acasa, de ma intorc, e mic, e zero; tot asa cum e daca raman aici; in timp insa eu cred ca impactul meu de’aici poate sa fie mai mare decat daca ma prajesc acasa urmatorii 50 de ani.

        2. voi deraiati discutia de la ce eu am vrut sa zic; eu nu vorbesc de mine sau de dodj viperu meu; eu vorbesc de copiii mei si de dorinta de a nu le oferi o viata in care ei sa trebuiasca sa cerseasca de la comisii oportunitati si bani pentru ca sa aiba o educatie ca lumea;

        3. exista momente diferite: cand scrii eseurile pentru comisii, si cand termini ceea la ce comisiile te’au trimis sa faci. cand le scrii esti idealist, mucos si crezi ca daca ai un punct de sprijin, poti rasturna universul (slavit sa fii arhimedes); si exista momentul doi, cand termini; cand nu o sa descriu ce e.

        apropo, nu demult te’auzeam zicandu’mi despre un si geneva. tu tot sper ca nu o sa ai mustrari? : ) pupici

      • nu eu nu cred ca tu esti twat. si nu cred ca sa te nasti in vest inseamna AUTOMAT sa fii idiot. eu doar stiu ca am intalnit o groaza de oameni care au o viziune foarte inguste asupra lumii si ca din postul original se parea ca tu vrei ca copiii tai sa fie la fel de ignoranti. da oricum scuze de violenta verbala. desi da-mi voie sa remarc ca judgementul tau despre verile mele e la fel de nepoliticos si unfair, chiar daca mascat intr-un limbaj frumos.

        da-mi voie sa ma repet ca I DON’T THINK CARING FOR YOUR COUNTRY IS A PREREQUISITE FOR YOUR EXISTENCE. eu cred ca caring about other people, who are not of immediate kin, is a moral imperative, yes. Ceea ce nu inseamna ca tre sa ii pui pe primul loc. Daca vrei sa avem o discutie despre etica, cu placere. Dar ai sa descoperi in proces ca egoismul a la Ayn Rand e un sistem absolut incoerent. Te-as sfatui sa-ti analizezi sistemul de valori care aparent a ramas la fel de la 17 ani inainte sa arunci in noi cu cuvinte mari. pentru ca eu sincer cred ca tu nu te-ai gandit serios la asta sau la socialismul pe care tu atat de mult il desconsideri. eu cred ca tu adopti teorii morale pentru ca ele iti justifica modul de viata si nu pentru ca rational le consideri coerent. si asta, draga, e trist, foarte trist.

        asa ca poftim, the floor is yours. explica egoismul ca un sistem etic coerent si eu o sa te respect din nou. Faptul ca am zis ca mi-am pierdut o parte din respect nu inseamna ca te desconsider ca om. Pur si simplu inseamna ca nu am pic de respect pentru pozitia ta morala.

        Asa ca scuze, nu e un atac personal.

      • candva, prin clasa a 7, la tabara de dezbateri trandafir sa jucat tema ”egoismul e motorul progresului”; noi/eu am castigat atunci :) trebuie sa mai demonstrez in continuare? in plus, for some reason, eu nu caut respectul tau, daca tu atat de usor il acorzi sau il negi.

        dar ok, eu o sa accept sa explic de ce egoismul e o teorie morala ok, dupa ce tu o sa’mi raspunzi de ce totusi vara ai fumat kalean de 110 lei si citit pe kant. pentru ca in fond eu nu trebuie sa justific egoismul. eu cista trebuie sa zic: uite-te imprejur!!!

        ps: sh don’t give me this ca tu ai intalnit copkii vestici care au viziune ingusta asupra lumii; mai iesi din grupul tau de prieteni prometeici de’acasa; du-te in obreja noua, in petrunea, lopatnic sau lipcani si zi’mi acolo daca is idioti sau nu;

        ps2: again, asta voi, pipiestici incercati sa ‘stabiliti sisteme’ de valori si sa le analizati/supra-analizati; eu vorbesc simplu despre ce viata vreau copiilor mei, si actionez ca atare; voi va ascundeti in spatele la euroasii si alte political consultancies si ‘ne analizati’; zaibisi si armonie si altruism.

      • Apropo ‘uita-te in jur’ nu e o justificare, e o afirmatie empirica.

        Eu fumez kalian si citesc Kant pentru ca imi place. Pot sa enumar si chestiile altruiste pe care le-am facut vara sau planific sa le fac, da nu cred ca discutia asta ar avea vreun sens.

        Pentru ca eu nu vreau noi toti sa fim altruisti ca Toohey sau sa nu prioritizam interesele personale, inclusiv bunastarea copiilor nostri. Doar ca in postul tau nu era nimic despre alti oameni cu exceptia faptului ca moldovenii isi accepta conditia de rahat iar tu vrei alta cetatenie pentru copiii tai. Acum problema mea e exclusiv cu momentul in care tu avand indeajuns nu dai nimic inapoi. Si daca egoismul e motorul progresului, tu locuind in Vest nu poti justifica niciun act de altruism in numele progresului in Moldova. Anume aici e problema, nu in egoism
        per se.

        Eu nu cred in sindicate. Poate doar teoretic. Da tu vii din cealalta extrema, libertariana in care progresul se intampla prin egoism, iar cei cu nenorocul de a nu avea oportunitati trebuie lasati in voia sortii. Asta, spre deosebire de socialism, n-are sens nici macar teoretic.

        Tot asa eu cred ca vesticii ingusti la minte pot fi invinuiti pentru asta mai mult decat cei din Obreja. Pentru ca majoritatea au toate cele necesare, si chiar mai mult, ca sa inceapa sa le pese de restul globului.

        Si seam atacul personal eu il las in voia sortii. Nu inteleg de ce tu iar introduci dihotomii false intre analiza si practica, atunci cand una fara alta nu are niciun sens. Da nu-i pe asta.

      • Da, fain articol. Oricum eu cred ca Arcadie cand o sa se gandeasca un pic o sa realizeze ca e vreo specie de liberal egalitarian. Si e genul de chestie la care chiar merita sa te gandesti serios atunci când îţi construiesti visurile de viitor, ca altfel
        you become the intellectual slave of some defunct economist or political philosopher. Citeşte Adam Swift An Introduction to Political Philosophy. It’s short clear and sweet.

      • serios? adic fara de eticheta de ‘liberal egalitarian’ in minte, visurile mele is complet diferite,gresite si oribile; thanks anyway for the condescending remarks :) it’s so you :) lipcan, draga, eu sincer cred ca you need to sit down and start thinking about what you ‘want’ and not what categories you fit, what ticks you tick and what other people think that you should dream about and aspire to :) but i guess that’s not what your tutors told you ;)

        de altfel, discutia asta dam e rasuflata si devenit plictisitoare; eu cred ca in noi tats o ramas ramasitele debate-ului unde u argue for the sake of arguing; only that now we know longer words and actually think we hold the holy Grail. ciupi ciupa!

      • Bai tu ai fost condescending fata de un popor intreg, asa ca MA LASI? era pur si simplu o recomandare, ca eu chiar cred ca ti-ar fi interesant subiectul, tot asa cum ţi-a plăcut Ayn Rand. What you find condescending just highlights your insecurities.

        Si visurile tale nu-s oribile pentru ca they don’t tick a box, ci anume pentru ca they are in small box care se numeşte ‘me me me’ Cel putin din ce ai explicat aici, poate nu in general.

        Si e amuzant ca EU îs cea care are vise limitate influentate de alţii!!! Lol. Dodge Viper, really? Scoala privata engleza? Bani si burjuism? Da draga, you are really staying true to yourself. Te rog, MA LASI?

  5. “Locuinta mea de véră
    E la téră…
    Acolo era să mor
    De urît si de-ntristare
    Beat de soare
    Si pîrlit îngrozitor !

    Acolo, cînd n-are treabă,
    Orice babă
    Este medic comunal.
    Viata ce aci papită
    E lipsită
    De confort occidental.

    Nu există berărie,
    Nici regie…
    Doar un hot de cîrciumar
    Care are marfă proastă
    Si-o nevastă
    Ce se tine c-un jăndar’.

    …………………..

    Meargă pictorii la tară
    Ca să piară
    De căldură si de praf !
    Mie dati-mi străzi pavate,
    Măturate, –
    Dati-mi cinematograf !

    Ca un fluture pe floare,
    Beat de soare,
    Pentru ce să mor asa ?
    Nu mai vreau tărănci naive,
    Primitive…
    Mie dati-mi altceva !

    Dati-mi, dati-mi strada-ngustă
    Unde gustă
    Omul viata mai din plin,
    Cu trăsuri, femei cochete
    Si cu gete
    Încăltate cel putin !”
    Topârceanu – Vara la ţeară

  6. eu vreu sa cresc mare sa am 1 000 000$ si sa nu mai stau in fata compului zi si noapte, da sa beu un suk cu o sukă pe plaja pizdoasă a r. Nistru

    barbie hai la o cafea!? ))

  7. Intimplator am dat de discutia asta. Regret ca n-am ajuns mai devreme. Bag si eu 5 centi.

    Bun, dzăşi fucking baluri pentru polemica! Eu cred ca as fi echilibru’ dintre voi doi) Da sa le iau la rind.

    Autoru’ – prima data cind citisem Ayn Rand m-a marcat asa tare speechu’ lu John Galt pe frecventa lui de radio ahuienaia, incit chiar credeam ca this is the shit. shi Franţîsko imi parea iaibu. Da realitatea e un pic diferita:) Noi avem potential. Cind am revenit in tara, inca odata am realizat asta. Nu-i mult, da este. Doar ca huioznaet cum de pus oamenii capabili acolo sus. Vreo fishka a la Pinochet cu aroma de George Washington ar merge. Prosta dalbaiobismul la noi e inradacinat in mentalitatea balcanica, care nu-i de ieri:) Takes time.

    Barbie – Imi place atitudinea ref la Moldova. Nu-mi place *sau poate ni s-a nazarit* ca te duci prea tare spre socialism. Parca aduce aminte de ‘intellectual academia’ din state, asheia cu social inequality a lor. Tre sa fie ceva gen New Zealand, la dinshi se combina bine shi capitalismu’ si welfare programs.

    Oricum, hands down pentru ambii. Id love talking to both of you)

  8. scuze, nu ma pot abtine: cum poti sa dai de discutia asta intamplator? :) si “intellectual” academia as opposed to what, the chiller, dimwit academics? could you please introduce me to the latter??

    pozitia mea probabil aduce aminte de rawls, care e un fel de left-liberalism care nu-s sigura ca-i tare coerent – chiar daca net superior teoriilor gen ayn rand. dar cu examen la political theory intr-o saptamana ma cuprinde o anxietate nebuna cand ma gandesc la asta. asa ca la vara la un drink ceva, acasa? cred ca deduci destula info despre mine din discutia asta deloc personala si strict despre principii ca sa ma adaugi pe facebook.

  9. am dat de discutie in felu’ urmator:
    zaibit fiind de atita stumbleupon si avind o nevoie acuta de junk reading autohton, am intrat la posmotrel. ultimu’ post a dinsului stirnise din nou taraboi (oiblea, asta tema aparte). dupa ce am citit, la dinsu pe partea dreapta merg icon-urile la alte bloguri. pur intimplator am apasat pe portalu’:) si hop am dat de postu it’s mourning again in moldova de aici. fascinat fiind de calitatea materialului prezentat *is total de acord, am fost in sat zilele trecute, la bunelu’ si iarashi am ahuit de realitate. you may say im biased:) * am inceput sa citesc mai departe. so that’s how i got here)

    Intellectual academia as in the hypocritical amount of bullshit that runs in very high rated universities( stroga la state ma refer). De Berkeley nish nu mai vorbesc. Acolo-i pur si simplu pizdetsu.
    Vashe majoritatea profesorilor de universitate( again, in the states) are hardcore socialists. toesti, leftists care maninca orice opinie care nu le convine. i fancy they are good wordsmiths. zombeaza paturile sociale mai putin educate) prekoale gen fox news ii nr.1 pe cable si rush limbaugh la radio asta blea, iahuieiu, nu comentez. media goes to the left, si MEREU aplica double-standard. o facut un democrat o huinea, pohui. o facut altcineva aceeasi huinea, gata, msnbc si tati ziarele gen the nation se revolta, gata 2012 is coming. ladno, politics, e PREA mult de vorbit) ce am expus aici e o frintura de gind *daca ma apuc sa scriu ceva coerent, fara maturi, o sa-mi ia mult timp si spatiu*. stiu ca sunt multe tare multe IF, etc.

    cunostintele mele referitor la rawls se rezuma la wiki, deci nu ma bag:) but i can see where you’re coming from cu left-liberalism. And im perfectly cool with that atita timp cit nu te afli pe extrema)

    si da, rand is not the best option for economics:) chiar daca acu’ multe variante din atlas shrugged sunt automatically dismissed pentru mine, oricum sint vreo citeva lucruri acolo (nimic legat de economie) care-s tare bunicele. *la autor, in caz ca citeste mes, cind dagny intra la prof de filosofie si ala-i face cel mai bun sandwich din viata:DD ladno, nu pot sa exprim aici cum tre’ da mereu faza aia mi se asociaza cum bunica facea piine pe vremuri)*

    in fine, succes la examen:P (adica daca stai pin la 4 am *chiar daca esti in alt fus orar* si invetzi ap nu vad de unde vine anxietatea)
    ultima propozitie, daca am inteles-o corect, mi-a gidilit egoul:) multumesc. numa ca la moment, facebooku sta dezactivat:(.inca vreo citeva saptamini. and im not sure whether my stalking abilities will allow me to find you.

    no bine:] seara buna!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s