*CINE ESTE DUMNEZEUL TĂU ACUM?*


Uite-aşa arată articolul în noul număr VIP magazin din noiembrie.

Articol Bolocan Noiembrie 1

Articol Bolocan Noiembrie 1

Articol Bolocan Noiembrie 2

Articol Bolocan Noiembrie 2

Acest articol este unul plagiat dintr-o carte de memorii pe care urmează să o scriu.

POST-SCRIPTUM PRELIMINAR

În viaţa fiecărui om există câteva elemente de natură dumnezeiască. Sub formă de icoane, prorociri, sau chiar oameni, aceste elemente, la prima vedere, joacă un rol neînsemnat, dar odată cu trecerea timpului realizezi cât de mult praf de stele stă pe umerii lor. Unul din aceste elemente, s-a dovedit a fi pentru mine tipul de la IT.

Pentru că l-am rugat să-mi reinstaleze sistemul de operare, pentru că nu i-am explicat de-a fir a păr ce să DA şi ce să NU şi pentru că am prea mare încredere în oameni, câteva materiale numai bune de Pulitzer au dispărut pentru totdeauna. M-am întristat când am aflat ştirea, dar mi-am amintit de ceea ce spunea Noica odată: adevărata bogăţie este aceea pe care o ai atunci când nu ţi-a mai rămas nimic din ce ai putea răstigni sau pune pe foc.

PE SCURT: CUM SĂ DEVII UN ATEU CU FRICĂ DE DUMNEZEU?

Iată o scurtă biografie a relaţiei dintre mine şi dumnezeu:

  • 1992 – L-am aşteptat pe dumnezeu la geam. A venit sub forma unei Bunicuţe. Prima atestare a unei rugăciuni bolborosite de mine.
  • 1996-1998 – L-am cunoscut pe Iehova. Un fel de dumnezeu corporativ, cu fotografii din rai, cu editură, cu tot.
  • 2001-2003 – Am început să am rezultate proaste la şcoală. Mă rugam seară de seară pentru ca lucrurile să se schimbe.
  • 2004 -2005 – Am continuat să am rezultate proaste la şcoală.  Mă rugam seară de seară pentru ca lucrurile să se schimbe.
  • 2006 – L-am uitat pe dumnezeu în scara unui bloc locativ de pe strada Puşkin. Mai târziu aveam să-mi explic asta printr-o îndrăgostire nebună din anii şcolii.
  • 2007 – Am uitat că l-am uitat pe dumnezeu în scara unui bloc, dar nu aveam nicio grijă.
  • 2008 – Mi-am adus aminte că l-am pierdut. Am început să am îndoieli grave faţă de instituţiile religioase. Tot atunci i-am recunoscut lui dumnezeu pentru prima dată că nu-l mai am aproape de suflet.
  • 2009 – La distanţa de câteva luni, l-am regăsit sub forma unor catedrale în două oraşe diferite.
  • 2010 – 2011 – Mă întreb cine este dumnezeul meu acum.

PE LARG: CUM SE AŞTEAPTĂ UN DUMNEZEU LA GEAM?

Părinţii părinţilor mei au murit destul de devreme. Prin urmare, bunici pe care să-i trag de o mustaţă sau alături de care să adorm pe o prispă, la mijloc de iulie, eu nu am avut. Adevărata şi unica bunică pentru mine a fost altcineva. Serafima Andreevna Chiperi sau Nana Sima (cum o numeau mai mulţi) era o mătuşă din partea mamei. Aşa s-a întâmplat că încă de pe când eu aveam vreo 3 ani, ea era persoana cea mai prezentă din viaţa mea. Şi, pentru că eu o iubeam şi ea mă răsfăţa, am decis să-i spun Bunicuţa – probabil cel mai sincer&justificat diminutiv pe care i l-am adresat vreodata unei femei.

Întâmplarea cu aşteptatul la geam, o ţin minte bine. În toiul jocurilor olimpice de la Barcelona, din 1992, ai mei plecaseră la Nanu Vova, pentru a-i da o mână de ajutor la reparaţie. Eu, nefiind unul la părinţi, dar cu fraţii plecaţi care şi pe unde, trebuia să ramân acasă cu Bunicuţa. Ora amiezii ne găsi pe ambii într-o armonie perfectă: eu mi-am aţintit ochii într-un KASKAD 230, alb negru, cu patru picioare, admirând gimaştii ruşi, iar Bunicuţa tocmai termina să prepare o supă de sfeclă. Pentru a întregi tabloul, nu ajungeau decât 400g de pâine kirpich. Femeie zveltă şi frumoasă, ea şi-a scos şorţul şi mi-a spus că merge la cooperativ ca să cumpere pâine şi pătlăjele marinate. Stăteam la primul etaj şi, văzând că pleacă, m-am grăbit la geam să-i dau din mînă.

Nu au trecut mai mult de cinci minute, că deja am auzit pe cineva bocănind în uşă. Ciudat, nu aşteptam pe nimeni. Eram mic (5 ani), c-un cap pătrat, dar ştiam să deosebesc dacă la uşă ne bat străini sau ba. Mai ales, că cei de-ai casei niciodată nu bocăneau. Tata, mama, Bunicuţa şi restul sunau sau aveau chei. Boc-boc! s-a auzit din nou. Cine-i? am întrebat eu. Nu mi s-a răspuns. Cine-i? am repetat. Astaiană mama şî tata, am auzit o voce răguşită de femeie cu accent rusesc. Dzeschidze ţe rog uşă, a adăugat un bărbat, într-o română la fel de stâlcită şi mi s-au prăbuşit toate în faţa ochilor. Cum, futu-v-ar dracii sunteţi voi mama şi tata, dacă ai mei sunt la 200km distanţă, nu au accent rusesc şi poartă fiecare câte o pereche de chei?! Nu am avut timp şi îndrăzneală să mă privesc în oglindă, dar sunt sigur că aveam dimensiunile unui gândac. Am fugit la geam. Căutam cu ochii orice element care-mi putea aduce salvarea. Niciun vecin în curtea casei, niciun SuperMan gata să mă scoată din ghearele unor bandiţi, nicio Bunicuţă care să se întoarcă de la cooperativ. Nici măcar nu ştiam cum să folosesc telefonul. Supa se răcea, ruşii continuau să aştepte la uşă, inima-mi bătea ca nebuna, iar eu, cu capul ascuns între două ferigi de pe pervaz, am hotărât să mă fac ghem şi să mă rog lui Dumnezeu. Pentru prima oară în viaţă.

Mă rugam singur, pentru prima oară, unui dumnezeu necunoscut, nedesluşit. Nu aşteptam să-mi răspundă şi nici nu-i promiteam să fiu ascultător – credinţa mea, pe atunci, era cu-adevărat pură. Îl rugam un singur lucru: să o trimită pe Bunicuţa cât mai curând acasă.

Până la urmă totul s-a terminat cu bine. Când Bunicuţa s-a întors, eu i-am povestit printre lacrimi şi sughiţ toată istoria cu strâmbo-limbii care au vrut să intre în casă. O cuprindeam strâns şi mult, ca pe un dumnezeu care nu doar vine să se plimbe printre oameni sau îşi trimite feciorul în deplasări spre noi. O cuprindeam ca pe un dumnezeu veşnic, al meu, întors definitiv.

PE FINAL: CÂTEVA VORBE DE DUH PENTRU CEI CE CRED CĂ CRED ÎN DUMNEZEU

Pentru majoritatea serioasă a lumii, povestea cu rugăciunea de la geam e poate prea romantică. Sau, chiar dacă nu e romantică, e una în care poţi lesne scuipa câte un blestem sau două, cu semnătura mult-prea sfinţitului. Pentru că care*(cacofonie fără pic de rea intenţie), când, cum adică ateu cu frică de dumnezeu? Cum adică un mucos îşi permite să pună la îndoială puterea atotputernicului? Cum adică să legalizăm căsătoriile între persoanele de acelaşi sex? La ce bun o lege anti-discriminare? Noi şi aşa ne putem distra de minune, la căldura lumânărilor, chiar în chilie. (Vezi cazul cu năbădăi a preotului Vasile Ciobanu, surprins întreţinând raporturi sexuale cu doi baieţi. Vezi?).

Nedumerirea mea e totuşi alta. Dacă eu, în doar câţiva ani, fiind totuşi un nimeni, am reuşit să trec prin atâtea stări de răzdumnezeire туда сюда, atunci de ce atâta nestrămutare în unii care chiar pretind că sunt mesagerii Lui aici, pe pământ? Oare a crede nu înseamnă a-l căuta pe dumnezeu? În tine, în ceilalţi, a avea întrebări. Am scăpat eu ceva important din Învăţătura Domnului sau e normal să te rogi doar „cu buzele” (Matei, 15, 8)? Gestul crucii, pupatul mâinilor, liturghia şi posturile sunt un fel de to-do list sau trebuiesc poate făcute şi cu o fărâmă de cuget?

Îndoiala – iată care-i diferenţa dintre credinţă şi ştiinţă. Tu ori crezi în dumnezeu şi admiţi o incertitudine, ori ştii că el există, şi de aici e drum scurt spre fundamentalism. Lupta cu dumnezeul tău, răscoala împotriva lui trebuieşte privită ca o parte integrantă a naturii umane. Nu mai ţin minte cine a spus-o, dar pare să fie o frază de-a mea, pentru că eu cred întocmai.

CINE ESTE DUMNEZEUL TĂU ACUM?

Cine este dumnezeul tău acum? Banii? Facebook? Factura la gaz? Mesajele din subsolul ecranului în timp ce la tv, o pereche ţâţe încearcă să cânte? Sau poate pentru tine dumnezeu a murit demult, lăsându-te cu nasul înfipt în curul unei vieţi moderne şi suprasaturate?

Eu ştiu sigur când s-a întâmplat să-i vorbesc prima oară şi ştiu sigur cum s-a întâmplat să nu-i mai vorbesc deloc. Mă ţin minte implorându-l să-l salveze pe tatăl meu de la moarte şi mă ţin minte trântindu-i mai apoi uşa în nas. Acum dumnezeul meu este lupta cu dumnezeul meu, şi dacă e de bine sau de rău, aflu doar după.

5 thoughts on “*CINE ESTE DUMNEZEUL TĂU ACUM?*

  1. Din cite stiu , sfintii parinti spun ca Dumnezeu a semanat in noi dorinta de a-l cauta, si de a-l iubi. Cu regret, dar actualmente cred ca insusi Dumnezeu se afla in cautarea noastra.Privind acest capitol , eu sunt foarte dezorientat:)sper sa ma gaseasca si pe mine la timp.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s