atenție, atenție: portalu s-o deschis

au trecut ani

au trecut ani

și viața s-a schimbat

sau nu

portalu e veșnic. prin dânsu trece tot: și cox, și femei, și prezervative sparte, coloane grecești, ibiscus primăvăratic, dopuri îndoiete, Darwin, sutre, mantre, marte, cremă de mâini pentru cicatrici albastre, Einaudi, șopârle, ouă păienjeniș, poezii hermafodri, cuvinte sparte, necomplete, cioplite, gânduri senile senine virgulă și de la capăt. în mii de ani, când roboții intergalactici s-or întoarce pe pământul în iarnă nucleară, or descoperi în vreun morman de gunoi toxic adresa portalului. și o să se miște mai departe, căutând vreun butoi de jin ascuns în beciu lu ghe Vasile. portalu, ca și călătorii lui, n-o lăsat decât niște litere încrucișate, despre bredul ăsta etern care-l trăim. dacă pe nimeni n-atingi, nimeni nu te-atinge. flow, baby. flow cu șopârlele tale haotice în gâdiliciul liliacului de os. os. o sulă. mănchin.

Flofsky’s weird sexuality

NewYorker

Ceea ce orice mișcare de rezistență ar trebui să-și propună e, întocmai, lupta împotriva a două fenomene: Peversiunea Politică și Fetișismul Civic. Iar dacă perversiunea politicului constă în negarea subiectivității pure a politicului (și prezentarea activității politice ca pur obiectivă, identificabilă cu interesele cetățenești) din motive evidente de menținere a statului de hegemon, atunci lupta cetățenilor împotriva fetișimului civic ar fi îndreptată împotriva negării propriei subiectivități, adică împotriva soluțiilor parvenite de la politic, prezentate ca universal valabile. Soluții care, de regulă, constau într-o singură opțiune: Manifestarea cetățeanului ca obiect, deci încadrarea acestuia în setul prielnic de roluri convenabile funcționării sistemului pervers. Nucleul activității civice trebuie mutat definitiv de la Necesitatea dictată la Potențialul realizabil, (activitatea, la rândul ei) din imperativ categoric în obiect dezirabil. De aceea, scopul suprem al politicului, dar și al mișcărilor de rezistență, ar fi propria lichidare. Propria transformare într-un element redundant, odată ce cetățeanul nu le va fi inferior întru nimic, din moment ce acesta va trece de la adaptare la transformarea realității.

Dimensiunile protestului

Viespea-dronă numără de sus. Polițistul numără de jos. Omul supărat numără de pe scenă. „Eu văd fixamu treizeci de protestatari”, zice Sandul uitîndu-se împrejur, la fața locului, 1 iulie 2018, PMAN.

Treizeci de mii de oameni* sunt mulți sau puțini? Dar trei mii, trei sute? Dar treizeci**? Dar dacă acești treizeci dedică protestului echivalentul unui al doilea schimb la lucru***? Sau dacă, să zicem, protestează în timp ce lucrează, iau prînzul****, dansează sub tehno vineri seara? Dacă nicio bere băută seara nu trece fără a vorbi despre protest? Mulți sau puțini?

Dacă acești treizeci***** se mai și organizează, răspund împreună la întrebări veșnice, privesc filme despre alți protestatari în alte timpuri, discută, iau decizii și fac chestii în fiecare seară, schimbă sute de mesaje pe parcursul zilei? Dacă inventează noi feluri de a acționa și a reacționa, a comunica, a fi împreună, a glumi? Dacă aceste glume, acțiuni, sfaturi devin aproape instituții și fac din totul un gheștalt? Mulți? Puțini?

Dacă învață unii de la alții? Dacă oamenii care pînă mai ieri nu știau unul de existența celuilalt ****** devin camarazi? Dacă oamenii care nu au protestat niciodată, au decis că acum e timpul?

Poți să-i filmezi de sus, să-i numeri ca pe oi și să zici că-s puțini. Dar nu ai zis nimic. 

În competiția număratului la protest se pierde protestul – de ce nu au ieșit tinerii? eh, dacă am fi mai mulți…, avem ce avem. Dacă unica întrebare a democrației este câți suntem, protestul perfect ar fi Marea Numerotare Națională, în care la intrarea în piață îți iei numărul de ordine și mergi acasă.

Dimensiunile protestului sunt multe. Zece, o sută sau o mie de oameni, împrăștiați prin lume, care fac același lucru în aceeași zi – să poarte negru, bunăoară******* – poartă pe ei și în ei mai multă solidaritate decât e capabil să spurce veninul dronelor-viespi și șoumanilor-trântori ai Publikăi care zic, cu accent bucureștean, că „dă… o mână de susținători de la PAS/DA”.

Noi nu vom fi numărați. Să-și numere ei primarii, deputații transfugi și anii de pușcărie. Noi suntem cine suntem și câți suntem.

Protestul permanent nu are dimensiune. Are dimensiuni.

Grafic PP

Dimensiunile protestului pe axele X și Y. Științific vorbind, asta e situația. Sursa: Paint.

Și ele se extind. Cu câțiva metri pătrați, lăsați triști de Finpar și neamul lor, curățați și ocupați într-o sâmbătă. Cu câțiva oameni care (nu) au trecut pe alături și ne-au salutat. Cu acel polițist care, după ce a întrebat „ce faceți voi aici?”, de la niște oameni care purșisimplu mîncau în fața preșidenției********, s-a descruntat și ne-a zis că ni se alătură data viitoare.

Dimensiunile cresc prin noi și în noi (ca aripile înlăuntru omului lui Stănescu). 

Asta înseamnă #ProtestPermanent – să ignori numerele și să vezi prin dimensiuni – ca Neo în Matrița, ca lupul de stepă în „Lupul de stepă”.

Poate nu suntem mai mulți, dar suntem mai mult.

* „Sirieni?” – se aude dintr-un halat. „Nu – protestatari, dar da, printre ei și sirieni, homosexuali și alții. 

** Număr arbitrar, xlovu.

*** O exagerare nevinovată. Deși…

**** …pașnic, apropo.

***** vezi „**”

****** Există și așa ceva în capitala republicii iestea.

******* E vara neagră, totuși.

******** …pașnic, reiterez.

Pianul

pic

pic

pic.

BĂGA-MI-AŞ PULA în taxiul ăsta.
Dau 50 de lei ,exact 50 de lei ca să scăp de ploaia de afară şi nimeresc intr-un durşleac care mai are curajul sa se numească taxiu.
Picături pe faţă picături pe spate picături (mama lui de taxiu)  în urechi.

 Alarmă, foc, fum. Şiroae de apa ţişnesc prin pereţii loganului.
 -Dragi pasageri
 -Care pasageri bre eus singur aici.
 -Vă anunţăm că suferim un naufragiu.
 -ÎÎÎÎÎÎnchide guraaaaaa!
 -Aşezaţi-vă comod în scaune şi savuraţi-vă moartea.

-Ai spus ceva?
-NUNU, zic frumos efect ai creat in taxiu , merg in el de parca fug cu pielea goală pe stradă.
-Ce?
-ZIC MERG ÎN TAXIU DA PARCĂ FUG CU CURU GOL PE STRADĂ
-Nu-s eu vinovat.Aşă ni-o dau de la firmă.
-Nu mă mai aşez în logan.
-Astai încă buna. Kalina se desface din mers.

Straniu popor taximetriştii.Îi poţi citi viaţa doar privind-ui decorul din maşina. Ăsta tre sa fi coborît din munţi și unul din părinți îi era urs – avea vre-un hectar de brăduţi mirositori pe fereastră şi asculta Retro FM. Cînd a închis geamul am inceput să simt cum creşte revolta în organismul meu. Putoarea chimica de la brazi amestecată cu cele șaseșepteoptnouă beri care le-am baut  au început să comploteze împotriva mea. Deja vedeam cum îmi vărs maţele pe tot loganu ăsta păcătos (deși nu pot spune ca nu îmi plăcea idea – oarecum era sa obţin un decor mai bun decît cel prezent). Încercam cu disperare să deschid fereastra,înţelegeam perfect că dacă n-o fac – explodez.
O SANTA MARIA ajută-mă că crăp aici de viu.

atenție atenție vă rugăm închideţi ochii şi astupaţi-vă nasurile.

PRIMUL VAL.
Nu a fost atît de rău. L-am rezistat cu insitenţa unui pioner ce fură un calorifer vechi pentru binele partidului.

-Bă, opreşte.
-Dap ai spus pe Renaşterii.
-000opreşteee!

I-am aruncat 50 de lei şi am sărit în prima bîltoacă care am văzut-o.

VALUL DOI.

Deja  nu  rezistam .

Linişte în sală.Toţi stau sub presiune. Prezentatorul deschide încet plicul. şi, şiii…  
Şi acum anunţăm chiştigătorul unei fenomenale redecorații de faţadă.
-MOOOOOLDPREEEESAAA.

Am murdărit tot chioşcul.

Profa de Română era sa fie mândră de mine.
Uşurat am simţit cum cad în bîltoaca de lîngă. Rîdeam în hohote, înecîndu-mă cu şiroalele de apă care curgeau de pe streaşină. Vroiam să rămîn aici. Să rămîn aici în băltoaca asta murdară .

*****
.1.

-NU inţelegi, şi nu cred că o să înţelegi.
-Explică-mi
-Păi nici eu nu înţeleg. Mi-am dorit asta mereu şi mi l-am cumpărat.

-Taci?
-Tac. L-am cumpărat dar mi-e frică să-l ating. A stat aşa aici deja 3 ani, cît am făcut facultatea.

Şi iarăşi tăcere.
Auzeam cum încearcă să mă întrebe ceva, însă n-o mai ascultam.

BERE
BERE
BERE
VODCĂĂĂ
BERE
BERE
VODCĂĂ
VIN
VIN acuşi vin stai bre acuş vin.
deabia mă ţineam  pe picioare .
Alege facultatea alege acum facultatea
care faculatate?
care facultate????.

-vreu la muzică.
-ce-o să faci bre cu muzica?
-o să cânt!
-Ce teo apucat măi? Biznes şi administrare nu ţii minte?

3 ani.
3 ani de biznăs.
3 ani de frică să-l ating.

azi e ziua
când îl desfac.

cu toporul o săi gîdil clapele.
cu ferestrăul o săi mîngîi strunele.
o să fac un foc mare şi o să privesc cum arde.  

biznes şi administrare.
biznes şi administrare.
biznes şi administrarea substanţelor alcoolice halucinogene şi narcotice.
Buna dimineata soare!, mă duc să-mi mai iau ÎNCĂ O BERE.

PS: hui.

DFW despre câini

“Our house was outside the city, off one of the blacktop roads. We had us a big dog my daddy would keep on a chain in the front yard. A big part German shepherd. I hated the chain but we didn’t have a fence, we were right off the road there. The dog hated that chain. But he had dignity. What he’d do, he’d never go out to the length of the chain. He’d never even get out to where the chain got tight. Even if the mailman pulled up, or a salesman. Out of dignity, this dog pretended like he chose this one area to stay in that just happened to be inside the length of the chain. Nothing outside of that area right there interested him. He just had zero interest. So he never noticed the chain. He didn’t hate it. The chain. He just up and made it not relevant. Maybe he wasn’t pretending—maybe he really up and chose that little circle for his own world. He had a power to him. All of his life on that chain. I loved that damn dog.”

Festinul lent

Cantecul asta si desigur ca noi cu tine cititorule sau co-scriitorule vrem sa evitam banalul glumele rasuflate link-urile clipurile pe youtube ca o scuza de a nu scrie, de a-l lasa pe altul sa o zica in locul tau It’s the end of the World as we know it I feel fine vitriolic patriotic rwa rwa engleza suna rwa rwa l-am vazut pe Andrei in oglinda cum radea a venit ingerul si mi-a spus l-am vazut pe Arcadie in oglinda cum sarea gasea sarea in muzica ska l-am vazut pe Andrei in oglinda cum se spanzura de fularul de lana mi-am facut singur mie o poza si am sters-o uite-o pe Alina pufnind in ras pe Cornelia pufnind in clocot pe Corina alergand pe scarile Teatrului de Balet in jos, alergand cu spatele in jos e greu si ametitor la fel cum e un autobus de la Minsk la Kiev sau un tren din deal in vale de la Washington la New York, Amtrak, am secrete multe si le tin in cutie nu vreau sa le arunc le las sa prinda praf stii textul asta se citeste altfel se citeste de la randul 13 in sus si la stanga sarind peste un cuvant dar ia seama sa nu te incurci cu femeia pe care o iubesti cu adevarat care de fiecare data cand apare in viata ta in vacanta te lasa fara cuvinte o epava un om fara sine fara vorbe o fatsa tacuta posaca cu paltonul negru si pantalonii negri tinandu-se de bara in troleibuz cum se explica da da stiu se explica e chimie inseamna ca anume fata asta pe care ar putea sa o cheme ca pe un cantec de pixies despre valuri si surf iti umple capilarele cu o frica primitiva cu miros de madlene si ceatsa rece si inecacioasa rupe-mi Doamne coasta si lasa-ma sa tanjesc sa nu-mi pot gasi locul sa vin la servici iar picioarele sa-mi tresalte nerabdatoare sub masa stapler-ul sa fie aruncat cat colo sa ma scol de la calculator sa fac cercuri prin micul spatiu din birou unde nu ma vede nimeni unde in principiu as putea sa fac ce vreau sa stau toata ziua dezbracat sau sa port coarne de cerb sa stau cu cotul intr-o pizza veche iar din tastatura sa stea in sus mucuri arse de tsigara dar ma voi abtine doamna ma voi abtine stimata audienta caci o lupta-i viata deci te lupta cu morile de vant si cu tine lupta-te cu tine invinge-te aresteaza-te inchide-te in casa invata-te sa fii tamplar sa-i poti sculpta cu dalta spranceana arcuita obraznic in sus si sa o faci breloc la cheile ushii apartamentului tau din Stockholm unde traiesti cu un motan cu un covor de la Ikea si cu o mireasa plansa in rochie rosie.

O zebră rebelă

Când Anatol pășea în neant de pe acoperișul Ministerului Agriculturii,

peste oraș se lăsa amurgul.

Știți ce înseamnă un amurg?

Un amurg ca o fustă?

Chindia, cu talia subțire și buza de jos semimușcată, tremurândă

îl aștepta îmbujorată pe Anatol.

”Vino, vino, uită-te în mine.

Obositule, sleitule de puteri,

în fumul de frunze jilave se doarme atât de bine,

în sânul meu rece de humă putredă și crivăț e cald și toropeală!”

Pe Ștefan cel Mare vuiau troleibuzele,

în ferestrele de la SIS se aprindeau becurile,

iar Albișoara reînvia pulsând,

cu fiecare ușă deschisă de microbus

din care năvăleau cu scurte negre și pungi albe de plastic stimații locatari.

Noiembrie!

Anatol păși, și gravitația îl smulse în jos flămândă.

A mai simțit asta cândva.

Odată în martie,

cearșafuri purpurii sau poate lumină prea puțină,

o fată atât de goală în fața lui, cu ochi mari și uimiți.

Era prima dată.

A fost odată o insulă tropicală, și ploaia caldă ca un ceai.

Ultima dată în rai.

Casa (Șota Iatașvili)

Iată

iată – casa

iata – casa mea

micuță

ca pământul

tăcută

ca uraganul

necesară

ca pepsi-cola

 

Iată

iată – casa

iată – casa ta

caldă

ca o rochie de vară

dulce

ca agrișele

rezistentă

ca mătasea

 

Iată

iată – casa

iată – casa noastră

transparentă

ca timpul de ploaie

confortabilă

ca bătăile inimii

plină de viață

ca o grădină de toamnă

 

Iată

iată – casa

iată – casa noastră

cu furculițele împrăștiate

cu fotoliile șubrede

cu fotografiile prietenilor pe pereți

 

Iată

iată – casa

iată – casa noastră

voi deschide ușa

să fumăm sau cum?

să vorbim despre dickinson

să dulceață de smochine

să ceai de lichior

să-l ascultăm pe Țoi

să ne unul pe altul

să dansăm               Eu și Tu

și

Tu și Tu

Strada de la balcon

pare

mai liniștită

uite – ei șușotesc

șușotesc lampele

șușotesc jucăriile

pe pian

 

Iată

iată – casa

iată – casa asta

iată – casa asta

care-i

a noastră

orbitoare

ca macul

stropitoare

ca fântâna

neînnorată

ca dragostea noastră

 

Iată

iată – casa asta

iată – casa asta

care-i

a noastră

pe care

noi

oricum nu am

mai construit-o

Ab ovo*

ședeam eu ședeam. și brusc. mi s-o făcut poftă de ouă. prăjite. prichini? la ora asta.

și, respectiv, am decis ca dupăcâteluniacolo să scriu pe portalu.

deasemenea (cea mai frecventă observație pe care mi-o făcea profa de română era despre cuvântul [!] deasemenea), deci, deasemenea, atunci când ai writer’s block – care aparent în rusă se traduce ca боязнь чистого листа – care nu-i cazul meu, că eu mă tem de cracaleți care deja îs pe foaie – păi, atunci când ai writer’s block aista, are sens să scrii pe portalu. sau cum a spus un om (?) mai deștept (?) ca mine, întrebarea este: cine-i mai Lenos, cel care se zbate și toarnă apă la rădăcina tuturor relelor, acceptând lucrurile-așa-cum-sunt în schimbul unei vieți fără frecuș, sau cel care nu face nimic într-un final și persistă în sorrow (lume).

și, tot deasemenea, aparent vrei să fii ca Data atunci cănd trebuie să fii ca Vlada. Dada. Dar despre asta altă data.

trebuie de spălat ouăle (în sens că înainte de prăjit, nu înainte de culcare). capu altfel salmonela. șapu pizdeț.

* lat. = din nou din ou.